Nici nu știm exact cum s-a născut ideea. Poate din cenușa gândurilor triste ce fugeau spre emigrare. Am obosit spunându-le „la revedere” celor care pleacă dezamăgiţi, dar plini de speranţă, spre o lume civilizată, cu oameni buni și zâmbitori. Cei ce ramân se învelesc în multe straturi, pentru că interacția cu mediul nu-ți poate aduce decât frustrări. Așa trăim noi, în mica noastră lume paralelă, undeva în Pipera, sat mult blamat transformat în oraș hibrid, vecini cu oameni înconjurați de garduri înalte, locuitori ai propriilor lumi, și încercăm să fim fericiți. Suntem o familie numeroasă; noi, cei mari, gravităm în jurul celor mici. Tomi, Runi, Alex și Catinca sunt minunile noastre, copii năzdrăvani, care aleargă toată vara prin livadă și ne înveselesc zilele cu chiotele lor. Copiiilor le place să ajute, să planteze semințe în solar, să ude grădina, să culeagă fructele și legumele când se coc, să plivească buruieni, să frământe coca pentru pâine, și deși este evident că mai mult ne incurcă, incercăm să-i încurajăm. Pentru că, atunci când muncești, înveți să apreciezi; lucrurile aparent mărunte capătă importanţă și viața ta se schimbă. Contează dacă pomul pe care l-ai plantat a înmugurit, dacă semințele au încolțit, dacă siropul de zmeură a ieșit bun și dacă prăjitura este gustoasă.
Prăjiturile noastre sunt bucăţele de stare de bine, frânturi de zâmbet pierdut în mirosul florilor de cireș, puțin albastru de cer senin tolănit pe patul proaspăt de iarbă cosită. Acesta este modul nostru de a interacționa cu lumea, pentru că simțim nevoia să oferim ceva și pentru că lucrurile simple contează.
